Ştefan Pălărie - alerg pentru GROW şi pentru frumuseţea unui viitor pe care nu îl aştept să vină, ci am început să-l construiesc singur

 

Ştefan Pălărie Școala de Valori

3.75% Complete
30 RON
Sumă strânsă
800 RON
Target
1
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Sunt Ștefan Pălărie și pe 26 Aprilie voi alerga la București în Parcul Tineretului la THE COLOR RUN pentru programul GROW organizat de Școala de Valori și AIESEC România.  

La cei 35 de ani ai mei pot spune că, dintre toate organizațiile care mi-au schimbat viața, Școala de Valori și AIESEC România sunt cele care și-au pus cel mai tare amprenta asupra mea. La construcția primeia am contribuit cu multe zile și nopți lucrate timp de aproape 5 ani, cea de-a doua a lăsat în mine semințele unei schimbări definitive, transformându-mă între 1998 și 2003 din simplu student într-un tânăr care să creadă cu tărie că poate schimba lumea din jurul său.   

Programul GROW este cel mai mare și unul din cele mai frumoase programe educaționale pentru adolescenți din România, un program care pune în contact liceenii din întreaga țară cu traineri internaționali din toate colțurile lumii, plini de pasiune și dorință de a inspira.   

Cred în nevoia de internaționalism a educației din România, cred în programul GROW - www.growedu.ro și cred în nevoia de educație de calitate oferită celor tineri.   

Cred atât de tare încât pe 26 Aprilie voi alerga alături de familia mea (soția mea Irina și cei doi viitori tineri adolescenți - Teodor și Tereza), și îi încurajez pe toți părinții să facă la fel.  

Vor fi 5km de pasiune, speranță, dorință de contribuție și încredere în frumusețea unui viitor pe care nu îl aștepți să vină, ci pe care ți-l construiești singur.

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

­Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul pre-universitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialului individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de învăța/lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. 

Misiunea noastră este de a facilita un proces de conștientizare și ghidare a tinerilor prin educație centrată pe valori, pentru ca aceștia să devină creatorii propriilor lor vieți. 

SUSŢIN PROIECTUL

GROW

Îţi mai aminteşti cum erai în liceu? Poate ţi se părea că trebuie să înveţi prea multă teorie, că ai o grămadă de teme şi puţin timp pentru distracţie. Ţi-ar fi plăcut, poate, să ai un mentor pe parcursul acestei perioade agitate, care să te sprijine să devii mai sigur pe tine.

Ai ieşit la alergarea de dimineaţă... te bucuri de răcoare şi de razele de soare, în timp ce sorbi parfumul proaspăt al copacilor înfloriţi. Deodată, îţi apare în faţă un ROnicorn năzdrăvan, care glăsuieşte vesel: “E ziua ta norocoasă! Îţi pot îndeplini orice dorinţă!” După ce te dezmeticeşti (“Am vedenii de la prea multe endorfine?”), începi să te gândeşti

 

1 Donații

Multa multa bafta!
16 Apr 2014
Ştefan Pălărie : Școala de Valori
Ştefan Pălărie - alerg pentru GROW şi pentru frumuseţea unui viitor pe care nu îl aştept să vină, ci am început să-l construiesc singur