Vrei să-mi faci cel mai frumos cadou de ziua mea?

 

Adriana Georgescu Școala de Valori

100% Complete
1,115 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
12
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Cei care mă cunosc știu că îmi place să primesc cadouri, dar mă gâdilă mai tare ideea de a le dărui. Truism sau nu, să dăruiești este cel mai frumos cadou, așa că anul acesta am decis să-mi donez ziua de naștere. Ajutați-mă să susțin un proiect de educație non-formală, care va da țării liderii excepționali de mâine. Umblă vorba prin popor că avem nevoie de astfel de oameni, așa că hai să facem mai mult decât like-uri și share-uri pe Facebook.

Donează și vei avea certitudinea că mi-ai adus un mare zâmbet pe buze! În plus, faci o faptă bună și poți tăia o rezoluție din marea listă pentru 2018. Vezi? M-am gândit la toate. Cu plăcere.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

­Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul pre-universitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialului individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de învăța/lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. 

Misiunea noastră este de a facilita un proces de conștientizare și ghidare a tinerilor prin educație centrată pe valori, pentru ca aceștia să devină creatorii propriilor lor vieți. 

SUSŢIN PROIECTUL

Excepţionalii

Credem într-o societate mai bună şi sădim seminţele schimbării încă de pe acum, pentru a cultiva roadele unei lumi noi.

Susţinem tinerii talentaţi, pasionaţi de ceea ce fac, care din plăcere transformă realitatea ce îi înconjoară. Pentru ei am creat Excepţionalii, un proiect de educaţie non-formală care inspiră prin oameni-model şi pune bazele comunităţii liderilor de mâine.    

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai fru

 

12 Donații

19 Jan 2018

Anonymous

100 RON
09 Jan 2018

Anonymous

50 RON
09 Jan 2018

Fluff & co.

150 RON
La multi ani, Ari! Sa ne traiesti!
06 Jan 2018
La multi ani, Ari!
06 Jan 2018

Andreea&Laur

105 RON
New Year's resolutions: 1. ... 2. ... .... 999. De facut o fapta buna - checked :))) La multi ani!
05 Jan 2018
LMA!
05 Jan 2018
55 RON
La Multi Aaaani!!!!
03 Jan 2018
:)
03 Jan 2018

Stelu

30 RON
Sa ne traiesti, bre :)
03 Jan 2018
La mulți ani Adriana!
03 Jan 2018

Maia

100 RON
Initiativa de nota 10! :)
03 Jan 2018
Adriana Georgescu : Școala de Valori
Vrei să-mi faci cel mai frumos cadou de ziua mea?